Relaționăm în funcție de cum ne raportăm la cei din jur. Izolarea ne-a făcut să uităm câtă nevoie avem unii de ceilalți, să ne simțim anxioși, timizi, singuri. Să nu ne (mai) vedem. Nici fizic, nici emoțional. Atunci când depunem un efort pentru a îmbunătății relația cu noi înșine, se schimbă și relațiile cu cei din jur. Ajungem să ne simțim conectați și ne oferim darul de a fi împreună, de a ne trăi bucuriile, dar și momentele dificile.
În contextul actual în care temerea de îmbolnăvire ne-a preocupat pe fiecare dintre noi, nevoia de socializare a fost plasată pe locul doi. Din acest motiv, am ajuns să simțim o temere în a crea conexiuni cu ceilalți și să ne adâncim într-o stare de tristețe și neputință.
Participă la acest atelier interactiv pentru a-ți redobândi încrederea în forțele proprii, pentru a scăpa de stările de disconfort în relație cu ceilalți și de timiditate, manifestată ca frica de expunere și de a (re)lua legătura cu cei din jur.
Atelierul va avea loc marți, 11 mai, de la ora 18:00, online prin intermediul platformei ZOOM, și va cuprinde activități individuale și discuții de grup.
Înscrierea se face pe baza completării acestui formular https://forms.gle/mZtN6HPwdgedECg88, și va fi confirmată după achitarea taxei de participare în valoare de 100 de lei. După înscriere vei fi contactat(ă) de către echipa noastră în legătură cu detaliile de plată și de conectare.
Activitățile sunt susținute de către Simona Năstase – trainer, psiholog și fondatoare Voce Autentică, pe care o poți cunoaște mai bine aici: https://voceautentica.ro/salut/