SocialEyes

                                            

 

 

Dragi adolescenți vă propunem întâlniri de socializare în care să vă dați voie să jucați personajele pe care le doriți, să vă distrați și să socializați cu alți adolescenți ca și voi. Ne adresăm adolescenților (12-18 ani) care vor să facă actorie, să improvizeze, să se joace și care sunt curioși dar și celor cărora nu se văd neapărat pe scenă dar le place să facă parte dintr-un grup și să lucreze în echipă. Întâlnirile noastre au ca scop de a cunoaște adolescenți la fel ca tine care locuiesc în zona în care te afli (orașul, satul, cartierul) și să facem activități împreună, să petrecem timp împreună. Toate activitățile vor fi facilitatea de tineri majori care au experiență în evenimente cu adolescenți și sunt aproape de vârsta voastră.

Programul presupune parte de improvizație și actorie sau pur și simplu să facem lucruri împreună. Întâlnirile sunt foarte bine structurate astfel încât să ajute participanții să își dezvolte atenția, empatia, comunicarea, starea de bine si să îi ajuta să râdă mult :))) Întâlnirile sunt săptămânale sau la două săptămâni, și începem prin a improviza până la a crea o piesă nouă autentică, a noastră. Toate exercițiile care se vor face în cadrul acestor întâlniri au ca direct obiectiv să te facă: să asculți activ, să te pui în locul celuilalt, să exersezi ce înseamnă să nu mai judeci pe cel de lângă tine și chiar să îl înțelegi, să te lași să fii văzut de ceilalți exact asa cum ești. Dacă nu vrei încă să faci exercițiile de actorie poți doar să improvizezi și să ajuți la punerea în scenă.

Lumea actoriei este o fascinanta descoperire de sine care iti aduce bucurie, joaca, multe zambete si o comunicare reala cu partenerul de scenă. Prin actorie iti explorezi spiritul ludic si ii dai voie copilului din tine să se exprime. Actoria te conecteaza în primul rand cu tine si apoi cu ceilalti.

Multi spun ca actorii se prefac sau ca sunt falsi, nimic mai departe de adevar. De fapt, arta actorului pleaca de la sinceritate maxima si de la neutralitate. Numai dupa ce te eliberezi de toate prejudecatile, falsurile, prefacatoriile poti contura un personaj, pe care nu il poti judeca niciodata, altfel nu vei ajunge sa il joci. Tabăra de actorie îți propune să parcurgi, timp de 3 zile intensiv, pașii pe care un actor ii face in construirea unui personaj.

1. Ne cunoastem, improvizam, respiram şi experimentam o interactiune autentica cu toti participantii, prin jocuri felurite, folosite in actorie si în improvizatie.

2. Vom face tehnica vocala, vom respira abdominal, vom invata sa ne folosim diafragma atunci când vorbim şi vom face exerciţii de miscare fizică care implică postura, corpul, modul în care putem lucra cu corpul nostru pentru a ne apropia de personajele pe care vrem să le redăm. Lucrăm pe scenele primite şi pornim de la ce înseamnă „eu în situaţia dată”: cine sunt? unde sunt? în ce situatie? ce îmi doresc? de ce?

3. Lucram pe scenele improvizate prin diverse tehnici aplicate fiecaruia în parte.

4. Mişcare scenică. Invatam sa ne folosim corpul in sensul scenic si in acord cu personajul.

5. În ultima zi de tabără, prezentăm piesa noastră fără întrerupere, ca la teatru.

 Programul va fi intens, însă vor exista și drumeții în natură și vom sta împreună la foc de tabără.

 

Cine va fi alături de voi? Pe lângă facilitatori care locuiesc în orașul sau cartierul în care locuiești.

Conectarea noastră se face prin SocialEyes, aplicația noastră la care lucrăm.

Pentru alte detalii ne puteți contact pe salut@voceautentica.ro sau la telefon 0733 694 766

                                                                          FACILITATORI

 

Trainer: Simona Nastase

Sunt Simona Nastase, psiholog, trainer cu studii de actorie și fondatoarea acestui proiect. La 23 de ani m-am decis să mă apuc de actorie, o provocare imensă pentru mine, venind dintr-un mediu rigid. Nu întotdeauna a fost ușor, dar vocea din interiorul meu, m-a făcut să nu renunț la mine. Este mult mai ușor să renunți, însă acum știu că este ceva în mine (ca și în fiecare dintre voi), care merită să se exprime și să fie așa cum este el/ea, fără povara pe care societatea o pune adeseori pe umerii noștri. Și îmi place foarte mult să râd și să mă distrez. Nu aș vedea viața fără umor!!!

 

 

Trainer: Elena Doleanu

De patru ani îmi explorez și antrenez vocea prin voice-over, teatru, dicție și public-speaking. De doi ani colaborez pe proiecte de voce pentru reclame, de-a lungul timpului am jucat roluri pentru diferite piese de teatru, sunt membră în Toastmasters Cluj de doi ani, unde practicăm săptămânal abilitățile de vorbit în public și de un an susțin cursuri de dicție pentru adulți și copii online și fizic. Am observat de-a lungul timpului cât de strânsă este legătura între încrederea în sine și felul în care sună vocea. Poți lucra de la interior la exterior sau poți începe să îți cunoști vocea ca apoi să ajungi în suflet.